Ghid de călătorie în Iran: Ponturile unui backpacker

      Casa unor oameni extrem de ospitalieri și cu o istorie impresionantă de mii de ani, Iran este una dintre cele mai fascinante destinații din lume. Din munții înzăpeziți și până în deșerturi, vei surprinde magia și diversitatea culturală a fiecărei așezări. Iran își deschide larg porțile spre turismul intenațional, și infirmă imaginea superficială creată în jurul lui. În acest ghid găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru o călătorie în Iran, inclusiv ponturi pentru a te organiza cu un buget cât mai redus.

Propaganda împotriva Statelor Unite pe zidurile fostei ambasade.
Fosta ambasadă a Statelor Unite în Iran.

Cum obții cel mai ușor viza 

Visa On Arrival

     Ca să nu mai bați drumul pe la Ambasada Iranului din București, trebuie să știi că îți poți lua viza de pe toate aeroporturile internaționale din Iran. Aceasta are o valabilitate de maximum 30 de zile și nu se poate prelungi. Conform site-ului MAE, pentru o obține viza, ai nevoie de următoarele:

  • deţinerea unui paşaport simplu sau temporar, valabil cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul acestui stat (şi fără viză de Israel);
  • rezervare hotel sau indicarea unei persoane (nume complet, adresă, număr de telefon) cu reşedinţa în Iran care cunoaşte despre venirea solicitantului de viză şi care va confirma acest aspect autorităţilor iraniene;
  • încheierea unei asigurări medicale (se poate face pe aeroport).

     Prețul vizei pentru cetățenii români este de 75 Euro.

Ponturi Travquilo

  • am auzit persone care deși aveau viza de Israel pe pașaport, nu au avut vreo problemă să intre în Iran, dar e bine să mai pui o întrebare la ambasadă.
  • pentru obținerea vizei este suficientă rezervarea doar a primei nopți la hotel/hostel, iar dacă stai prin Couchsurfing, poți să treci datele de contact ale gazdelor tale.

Cât de sigur este Iranul?

     Iran este o țară pacifistă, mult mai sigură decât multe state europene, iar șansele să ți se întâmple ceva rău sunt infime. Iranienii te vor trata ca pe unul de al lor și vor face tot ce le stă în putință să te întorci acasă cu o imagine mai bună decât cea pe care o transmite mass media. Nu m-am simțit în pericol în niciun moment și nici nu am auzit alți călători să fi avut probleme. 

Cât te costă o călătorie în Iran, ca backpacker?

     25-30 Euro/zi pentru un cuplu

     13-18 Euro/zi pentru un călător solo

     Prețurile exprimate în articol, sunt calculate la cursul de 1 Euro = 160.000 Riali

    Odată cu noile sancțiuni din luna august 2018 ale Unchiului Sam împotriva Iranului, Rialul s-a devalorizat de aproape patru ori față de Euro. În mijlocul acestei instabilități economice, te poți considera un norocos să vizitezi o așa bijuterie de țară cu un buget atât de mic. Chiar și în zilele mai insorite ale monedei naționale naționale, Iranul rămâne o destinație foarte accesibilă oricărui tip de călător.

Prețul (oficial) mediu al cazării în Iran: 25 Euro/noapte cu mic dejun inclus

     În mod normal prețurile pentru o cameră de hotel decentă variază între 10-30 Euro unde vei avea și micul dejun inclus. În afară de Teheran și Yazd, nu o să întâlnești multe hosteluri cu camere comune. unde un pat te va costa între 3-5 Euro. Majoritatea locurilor în care am stat, sunt clădiri istorice, vechi de sute de ani, cu o arhitectură remarcabilă, unde micul dejun a fost mereu din belșug. 

    Cele mai multe unități de cazare nu sunt listate pe site-urile de rezervări online internaționale și nu poți face plata direct cu cardul. Ca să nu dormi pe străzi însă, intră pe site-urile hotelurilor, trimite-le un e-mail sau scrie-le pe Whatsapp și ai rezolvat problema. Mereu ți se va răspunde promt și ți se va comunica disponibilitatea camerelor și prețul de cazare.

Unde am stat:

Teheran – Couchsurfing (mersi Ghazaal & Reza) – gratis

Kashan –   Puppet & Toy Museum Guesthouse – 1.800.000 Rial (11 Euro)/cameră cu baie și mic dejun

Esfahan –  Hotel Iran – 1.650.000 Rial (10 Euro)/cameră cu baie și mic dejun

Varzaneh – Hafez Traditional Guest House – 1.500.000 Rial (9 Euro)/cameră cu baie și mic dejun

YazdSilk Road Hotel – 1.500.000 Rial (9 Euro)/cameră cu baie și mic dejun

Shiraz –  Niayesh Boutique Hotel – 1.500.000 Rial (9 Euro)/cameră cu baie comună și mic dejun

Insula Qeshm – acasă la Leila Fattahi (+98-9370120112, vorbește engleză) – 700.000 Rial/persoană și mic dejun

Insula Hormuz –  acasă la Ahmad Hormuzi (vorbește engleză) – 1.000.000 Rial/persoană, mic dejun, prânz și cină

Ponturi Travquilo

  • Negociază! Odată ce ai primit oferta de cazare, ținând cont de situația economică instabilă a țării, majoritatea hotelurilor sunt dispuse să negocieze prețul. Uneori, cu puțin noroc, chiar și până la jumătate.
  • Roagă un localnic să facă rezervarea la hoteluri pentru tine. De multe ori ei obținând un preț, în Riali, mai mic decât prețul pe care îl vei primi tu în Euro.
  • Unele unități de cazare îți vor reține pașaportul, așa că e bine să ai și o copie la tine.
Niayesh Boutique Hotel, Shiraz

Mâncarea: între 150.000 – 600.00 Riali (1-5 Euro)

   Iranienii iau foarte în serios papilele gusative, așa că așteaptă-te la un festin culinar odată cu fiecare masă. Indiferent că mănânci la restaurantul hotelului tău, sau într-un restaurant tradițional cochet în oraș, prețul felurilor principale nu va depăși 600.000 Riali. Un kebab delicios din carne de oaie, pui, costă 150.000 Riali, pe stradă și 250.000 Riali în restaurante, unde il poți încerca și pe cel din cămilă. Nu poți pleca din Iran fără să încerci Fesenjan sau Dizi, două feluri de mâncare exclusiviste care nu costă mai mult de 350.000 Riali

Morgh Polow și la masă nu se vorbește!

Băuturi: Ceai, cafea turcească, apă de trandafiri – 100.000 Riali

     În Iran îți vei proteja ficatul de tentațiile alcoolului, pentru nu îl prea găsești și pentru că este ilegal. Asa că te vei hidrata cu cele mai revigorante și parfumate ceaiuri, cu Doogh cu mentă și diverse siropuri aromatice naturale. Nu rata nici apa de trandafiri cu semințe de busuioc! Poți să îți mai faci de cap și cu câte o bere fără alcool cu gust de piersici, mere sau lămâie, care poate să aibă un sens când afară sunt 30 de grade.

     Dacă totuși nu poți să trăiești fără alcool, poți arunca o întrebare pe stradă și vei mai reuși să pui mână pe câte o bere. Luxul ăsta te va costa însă 500.000 – 1.000.000 Riali. În Shiraz, nu este cea mai grea misiune să găseși o stcilă de vin homemade, pentrucare, în funcție de calitatea lui, va trebui să scoți 300.000 – 1.500.000 Riali. 

Apă de trandafiri cu semințe de busuioc

Intrări obiective turistice: între 150.000 – 300.000 Riali (1-2 Euro)

     Palatul regal Goestan, unul dintre cele mai vechi edificii din Teheran, poate fi cel mai costisitor obiectiv turistic pe care îl vei vizita în Iran. Intrarea este 150.000 Riali, la care se adaugă un cost adițional pentru fiecare din cele nouă sectoare ale palatului, în final ajungând să plâtești până 940.000 Riali. Intrarea în faimosul Persepolis te costă 200.000 Riali, însă poți opta pentru un tur complet cu plecare din Shiraz, care cuprinde transportul, turul ghidat și intrările în situri. Prețul turului este de 25 Euro/persoană.

     Intrările în moschei și mausolee sunt în jurul a 200.000 Riali iar pentru anumite muzee va trebui să plătești chiar și 500.000 Riali.

Persepolis

Banii în Iran: mai complicat decât ar trebui 

     Deși moneda oficială este Rialul (IRR), mulți localnici folosesc vechea denumire de Toman, când fac referire la prețuri. Ca să nu fi confuz, prețul în Tomani este prețul in Riali eliminand un 0. Sau dacă vrei 1 Toman = 10 Riali. Majoritatea vânzătorilor se exprimă uneori cu ten Toman, atunci când produsul dorit de tine costă 100.000 Riali. Five Toman pentru 50.000 Riali și tot așa.

     Cursul bancar al Rialului este foarte fluctuant în ultimii ani, iar sancțiunile primite de la Statele Unite sunt principalul factor. Dacă în 2014, 1 Euro era echivalentul a 48.000 Riali, în octombrie 2018 s-a ajuns și la 1 Euro=196.000 Riali. Această perioadă instabilă, transformând Iranul în una dintre cele mai ieftine destinații din lume, după Venezuela sau Pakistan. 

     Asigură-te că ai suficient cash la tine pentru toată durata vacanței tale, deoarece cardurile internaționale nu funcționează în Iran. La foarte puține hoteluri am zărit și POS-uri pentru Visa sau Mastercard. Banii poți să îi schimbi la casele de schimb, unde ai nevoie uneori de copia pașaportului tău.

Ponturi Travquilo

  • Dacă nu îți convine cursul caselor de schimb, care nu tot timpul este cel mai avantajos, schimbă-ți banii la comercianții din bazar sau la nenumărații băieți de pe stradă.
  • Dacă alegi să schimbi banii pe stradă fii atent la eventualele bancnote false, deși personal nu am auzit probleme de genul ăsta.
  • Dacă folosești XE Currency, care este aplicația mea favorită de curs valutar, cursul este dat de bancă și nu este cel folosit în situația actuală din Iran.
  • Verifică cursul valutar al pieței libere, aici.
Orice backpacker în Iran este milionar.
În Iran oricine este milionar

Internetul

     Internetul în Iran nu are nici pe departe viteza lui Usain Bolt, însă găsești Wi-Fi în majoritatea hotelurilor și restaurantelor. Ca să iți faci viața mai ușoară, ia-ți o cartelă SIM cu internet de la Irancell. Te va costa în jur de 800.000 Riali și îți va fi de mare folos în aventurile tale persane. 

     Ca să poți accesa Facebook, Twitter, Couchsurfing, Youtube, etc., ai nevoie să-ți instalezi pe device-urile tale un VPN (Virtual Private Network). Whatsapp, Instagram și căutarea pe Google au supraviețuit acestor restricții. Încercarea guvernului iranian de a bloca accesul pe site-urile de știri internaționale și pe majoritatea rețelelor de socializare, este în zadar, odată ce toată lumea folosește un VPN în Iran. 

Ponturi Travquilo

  • Instalează-ți VPN-ul înainte să ajungi în Iran, altfel riști să nu reușești să îl setezi. El trebuie instalat pe fiecare device pe care vrei să-l folosești și practic îți permite accesul pe site-urile blocate, modificând adresa IP-ului tău. Evită să folosești un VPN gratis, pentru că ai viteza și traficul limitate. O opțiune foarte bună este Pure VPN, care te costă 10.95 $/lună și care funcționează foarte bine în Iran. 

Transportul

     Autocarele VIP sunt cele mai confortabile mijloace de transport din Iran. Ele au doar 3 rânduri de scaune, mult spațiu să-ți întinzi picioarele ostenite, aer condiționat și mâncarea inclusă. Prețul unei călătorii între Yazd și Shiraz este de 360.000 Riali cu autocarul VIP și 200.000 Riali cu autobuzul normal. 

     Zborurile interne sunt foarte accesibile, cu 3.000.000 Riali putând zbura din Teheran pâna în Qeshm. Ia de asemenea în calcul și călătoriile cu trenul pentru o experiență autentică. 

     O călătorie cu metroul în Teheran este doar 10.000 Riali iar cursele obișnuite cu taxiul costă în jur de 50.000 Riali. O călătorie cu taxiul între Kashan și Isfahan, costă 20 Euro și include opriri într-o mulțime de locuri istorice interesante. 

     Din Aeroportul Internațional Khomeini (IKA) și până în centru, cursa cu taxiul durează aproximativ o oră și te costă în jur de 1.000.000 Riali.

Conduita în mijloacele de transport în comun

     În metrouri, primul și ultimul vagon sunt destinate exclusiv femeilor, acestea putând călători în restul vagoanelor, doar însoțite de un bărbat. Întrarea în autobuze se face pe ușile din mijloc, iar sectorul destinat femeilor este în spatele autobuzului. Atât timp cât nu sunt căsătoriți, femeile și bărbații nu pot sta unul lângă celălalt. Bărbații trebuie să se ridice dacă locul de lângă el este liber și o femeie vrea să se așeze.

Ponturi Travquilo

  • Ca să călătorești mai ieftin cu taxiul, instalează-ți Snapp pe telefonul mobil. Este versiunea iraniană a Uber-ului și este și preferata localnicilor, iar prețurile sunt aproape de jumătatea unei curse cu taxiul clasic. 
Călătorind dintre Kashan spre Isfahan.
Cu taxiul spre Isfahan

Dress code în Iran

Pentru femei

     Ca femeie în Iran, trebuie să îți acoperi părul, decolteul, popoul și mânecile, măcar trei sferturi. Asta indiferent cât de cald e afară. De asemenea evită hainele mulate. Ca o consolare, să știi că te poți lăuda cu gleznele tale fine și poți purta sandale. Trebuie să mai știi și că majoritatea femeilor din jurul tău s-ar exprima vestimentar diferit dacă ar putea. În schimb, în special în Teheran, vei putea vedea și abordări nonconformiste ale acestui cod vestimentar.

Pentru bărbați

     Și pentru bărbați există un cod vestimentar, mult mai permisiv însă. Trebuie să porți doar pantaloni lungi, iar singura scuză să folosești pantaloni scurți, este doar când faci sport. Nici cămășile mulate și cu mânecă scurtă nu sunt pe placul codului vestimentar islamic, care nu are în schimb nimic de comentat cu privire la tricourile obișnuite.

     Toate aceste restricții vestimentare sunt obligatorii doar în public, acasă mulți iranieni renunțând la ele. Mergând în vizite sau stând cu localnicii, în mod normal, femeilor li se va da acceptul să își scoată hijabul de pe cap. În același timp, vei întâlni și bărbați care nu au nicio problemă să poarte pantaloni scurți în casă.

Dress code feminin pentru toate vârstele

Lecția de farsi (persană)

     Persanii consideră că oaspeții sunt trimiși de Dumnezeu și trebuie tratați cu maximă ospitalitate. Întoarce-le favorul și arată că ești un trimis politicos, învățând câteva expresii în una din cele mai vechi limbi din lume.

Dorood/Salâm – Salut

Haletun chetore? –  Ce faci?

Man khubam mamnun, shoma chetorid? – Eu fac bine, merci! Tu ce faci?

Esmetun chie? – Cum te cheamă?

Sobh bekheir – Bună dimineața

Shab bekheier – Bună seara

Bedrood/Khoda hafez – La revedere

Be salâmati– Noroc

Nooshe jan! – Poftă bună

Nemidanam – Nu știu

Lotfan – Te rog

Moteassefam – Scuze

Mamnūnam/Mersi – Mulțumescl

Tavallodet mobārak – La mulți ani

Locul memorabile pe care trebuie să le vezi într-o călătorie în Iran.

Teheran

     Înconjurat de munți care oferă panorame superbe, bazaruri interminabile, o cultură underground în plină expansiune și cei mai mondeni iranieni, Teheran merită explorat pentru câteva zile. Graffiti-urile de pe gardurile fostei ambasade americane, impresionantul Palat Regal Golestan și Muzeul de Artă Comtemporană sunt doar câteva din atracțiile capitalei.

Azadi Tower Teheran
Azadi Tower, monumentul construit pentru a celebra a 2500-a aniversare a Imperiului Persan.

Kashan

     La doar două ore înspre sud de Teheran, găsești unul dintre acele locuri pentru care te feliciți că ai venit în Iran. Somptuoasele case tradiționale amintesc de gloria orașului situat pe Drumul Mătăsii. În Kashan, istoria și natura se îmbină perfect, sălbaticul deșert Maranjab, fiind la doar 60 km depărtare. Acoperișul băilor sultanului Amir Ahmad și al bazarului, oferă vederi incredibile asupra orașului.

      În drumul tău spre Isfahan, oprește-te și vizitează cel mai pitoresc sat din Iran, Abyaneh, care mai are doar 300 de locuitori.

Lumea suprarealistă a acoperișurilor din Kashan.
Gaudi în versiunea iraniană

Isfahan/Esfahan

     Isfahan sau jumătatea lumii, este un loc al superlativelor absolute. Fostă capitală a imperiului, în timpul domniei safevizilor, este considerat de mulți unul dintre cele mai frumoase orșe din lume. Odată ajuns în piața Naqsh-e Jahan, găsindu-ți cu greu cuvintele, îți vine să strigi „This is Persia!„. A doua cea mai mare piață din lume găzduiește câteva bijuterii arhitecturale precum Moscheea Lotfollah, Masjed-e Jadid-e Abbasi și palatul Ali Qapu. Alte imagini iconice ale orașului sunt date de celebrele poduri Shahrestan, Si-o-Seh Pol sau Khaju. Vizitează-le seara, fumează o narghilea, cântă cu localnicii și întelege de ce Isfahan este un loc atât de magic. Cartierul armenesc, cu un aer aparte și o mulțime de cafenele cochete, este locul perfect pentru a-ți petrece după-amiezele

THIS IS PERSIA!
THIS IS PERSIA!

Yazd

    Un fascinant oraș deșertic cu o arhitectură persană unică și un centru istoric labirintic, recunoscut UNESCO. Este supranumit și orașul turnurilor de vânt, datorită sistemelor ingenioase de răcire a caselor din pământ și cărămidă. În Yazd este și centrul religiei Zoroastriene, una dintre cele mai vechi religii încă active. Impresionantele temple de foc și turnuri ale tăcerii duc mai departe o poveste începută acum peste 3700 de ani. Apusurile văzute de pe acoperișurile caselor lăsă în urma lor, o nouă zi splendidă în paradisul persan. 

     Vizitează într-o excursie de o zi satul abandonat Kharanaq, orașul Meybod și sacrul templu zoroastrian Chak Chak.

Celebrele turnuri de vânt menite să răcorească locuințele pe timp de vară.
Centrul istoric din Yazd

Shiraz

      Orașul poeților, literaturii, vinului și florilor, Shiraz este fără doar și poate cel mai boem oraș iranian. Relaxează-te în grădina Eram și citește o poezie romantică a lui Hafez, care este mândria orașului. Sfârșitul de săptămână poți să îl petreci alături de localnici, urcând până la Baba Koohi, unde vei surprinde și cele mai frumoase panorame ale orașului. Nu rata jocul de lumini ale vitraliilor moscheei Nasir Al-Molk, așa că du-te acolo dis-de-dimineață. Lasă-te impresionat și de moscheea și sanctuarul Shah Cheragh, cu superbele decorații interioare din oglindăm, care te vor lăsa cu gura căscată.

     Odată ajuns în Shiraz, este obligatoriu să vizitezi Persepolis, impunătoarea capitală a Imperiului Persan. O excursie de o zi include și opriri la Necropolis și Pasargadae, unde se odihnesc cei mai viteji conducători ai imperiului.

Sanctuarul și moscheea Shah Cheragh

Insulele Qeshm și Hormuz

     Qeshm este cea mai mare insulă din Golful Persic, cu o populație de peste 100.000 de locuitori. Cultura și tradițiile sunt diferite față de restul țării, insula fiind invadată în trecut de mongoli, portughezi și olandezi. Eco-turismul, cu canioane și păduri de mangrove, țestoase și delfini, este incomparabil în zona Golfului. Ai ocazia să stai în casele localnicilor și poți afla mai multe depre activitățile și portul femeilor din această regiune.

     La doar 50 minute cu ferry-ul de Queshm, este insula curcubeului, așa cum este denumită insula Hormuz. Insula este populată de 7000 de oameni ospitalieri, alături de care îți va fi greu să te plictisești. Un tur al insulei pare desprins dintr-o altă lume, cu peisaje psihedelice, printre munți colorați și plaje virgine. Hormuz este un loc de recreere și creație pentru mulți artiști iranieni, aici găsind și muzeul cunoscutului artist internațional Dr. Ahmad Nadalian.

Viața rurală din Qeshm.
Canionul Chahkooh din Insula Qeshm

În concluzie…

   Oamenii interesanți, ușurința de a călători, diversitatea culinară și culturală, istoria bogată și natura uimitoare fac din Iran una dintre cele mai captivante destinații din lume. Nu te lăsa influențat de părerile celor din jur despre Iran și oamenii de acolo și pregătește-ți rucsacul pentru o experiență inedită care îți reamintește de ce iubești călătoriile.

Lasă un răspuns

Close Menu